Europarlamentarii PNL: Sunt necesare clarificari in privinta ACTA

Europarlamentarul liberal Cristian Busoi cere Guvernului Romaniei sa urmareasca discutiile din Parlamentul European pe tema ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement)  si sa explice clar cetatenilor Romaniei continutul acordului, astfel incat acestia sa primeasca raspunsurile necesare intrebarilor pe care si le pun, dar si pentru a risipi unele temeri nejustificate.

Deputatii liberali din Parlamentul European au luat parte miercuri, 1 februarie a.c., la o intalnire informala cu reprezentantii Comisiei Europene care au fost implicati direct in negocierile pe subiectul ACTA. Intalnirea a avut loc cu scopul de a raspunde deputatilor la nelamuririle pe care le au in privinta acordului semnat, dar si in perspectiva viitoarei proceduri de ratificare, care ar urma sa aiba loc in luna iunie.

Parlamentarii europeni au primit numeroase mesaje de ingrijorare de la cetatenii europeni, inclusiv de la romani, acestia exprimandu-si temerea creata de impactul acordului asupra libertatii internetului.

„Una dintre problemele ridicate de deputatii liberali a fost lipsa unei strategii de comunicare a Comisiei cu cetatenii europeni despre ACTA, astfel incat acestia sa fie informati clar despre ce este ACTA, ce acopera si mai ales ce NU este ACTA. Reprezentantii Comisiei s-au angajat sa faca eforturi in acest sens, inclusiv pe retelele sociale. De asemenea, Comisia a raspuns temerilor legate de restrictionarea drepturilor fundamentale si a libertatii internetului, precizand ca ACTA  vizeaza combaterea violarii drepturilor  de proprietate intelectuala la scara larga, cu scop comercial, nicidecum hartuirea consumatorului individual”, a declarat europarlamentarul Cristian Busoi.

Cristian Busoi a votat in favoarea a doua rezolutii adoptate pe acest subiect de catre Parlamentul European in martie 2010 si noiembrie 2010, prin care se solicita Comisiei respectarea catorva jaloane in negocierile cu celelalte parti ale acordului.

PE a cerut, in special, o analiza de impact care sa se axeze pe consecintele implementarii ACTA asupra drepturilor fundamentale si a protectiei datelor.

In al doilea rand, PE a subliniat ca in niciun caz, acordul nu trebuie sa introduca restrictii in liberul acces la internet printr-un eventual sistem de raspuns gradual („3 strikes”) si ca trebuie sa respecte principiile legislatiei europene in vigoare in materie de telecomunicatii, protectia datelor si a vietii private. Subiectul va fi urmarit, in perioada urmatoare, indeaproape, de catre eurodeputatul PNL Cristian Busoi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: