Am ieşit din recesiune: economia a crescut în trimestrul I cu 0,5%

Am ieşit din recesiune: economia a crescut în trimestrul I cu 0,5%România poate înregistra în primul trimestru al acestui an o creştere economică de 0,5% faţă de ultimul trimestru al anului trecut şi de 1,3% raportat la perioada similară din 2010, a declarat, miercuri, la Guvern şeful Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP) Ion Ghizdeanu.

„Introducând toate datele date publicităţii de instituţiile abilitate în estimare, am făcut o reestimare în plus a trimestrului unu: în acest moment, având în vedere şi datele de la buget care confirmă evoluţia bună, creşterea pe trimestrul unu faţă de trimestrul unu 2010 este de 1,3%, ceea ce înseamnă faţă de trimestrul patru o creştere de 0,5%”, a spus Ghizdeanu.

Preşedintele Consiliului Fiscal Ionuţ Dumitru a declarat săptămâna trecută că România nu a ieşit încă din recesiune, iar tendinţa pozitivă din ultimul trimestru al anului trecut trebuie să fie confirmată de datele ulteriore, nefiind sigur dacă revenirea economică a început. Economia a intrat în recesiune în trimestrul al treilea din 2008, odată cu scăderea PIB faţă de precedentele trei luni cu 0,1%. De atunci, PIB a înregistrat scăderi în fiecare trimestru, exceptând creşterea de 0,9% în trimestrul al treilea din 2009, un avans de 0,2% în trimestrul doi al anului trecut şi creşterea de 0,1% din ultimul trimestru al anului trecut. La mijlocul lunii februarie, premierul Emil Boc a declarat că sunt semne că România va ieşi oficial din recesiune la sfârşitul lunii martie. Totodată, şeful misiunii FMI în România Jeffrey Franks a declarat pentru MEDIAFAX că România va ieşi din recesiune la finele lunii martie şi că avansul economic va urma o traiectorie ascendentă de la un trimestru la altul, iar populaţia va simţi că situaţia s-a îmbunătăţit până la jumătatea acestui an.

Pentru a ieşi tehnic din recesiune, economia unei ţări trebuie să înregistreze creşteri în două trimestre consecutive. În ultimul trimestru al anului trecut, economia a crescut cu 0,1% faţă de cel anterior. Institutul Naţional de Statistică va prezenta pe 13 mai evoluţia Produsului Intern Brut în primul trimestru din acest an.

PS: in teorie, cifrele probabil, sun corecte si reale, dar noi romanii simtim aceasta iesire din „Recesiune”, eu personal…

Sursa: http://www.zf.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: